Regele alb și-a uitat rocada. Nu mai e mai și ne-au stricat și zăpada. Fulgii pătrați de hârtie nu zboară fără vânt. Nu plânge nici un copil după voi, gânduri aiurea.
Somnul meu e pierdut prin perne străine, prin picuri de rouă, prin valuri și fire de păr castanii. Ca un voal se-așterne uitarea pe anii trecuți ca prin vis. Vis de porțelan - s-a spart la prima vorbă cu gust de cireșe.
Prin sterșini ruginite cântă picuri de ploaie albastră, departe, și ecoul melodiei lor stranii se răsfrânge printre stâlpii solitari de telegraf. Sunt vechi și ei, și nimeni nu le mai știe limbajul codat, frumos ca un ritm de vals colorat.
Deschid o altă carte gri și coperta ei de beton strivește clipele trecute. Rime nu sunt. Versurile sunt albe și-abia se zăresc. Citește-mi cu voce tare, ca pe-o poveste cu zâne, și când termini, scrie-mi-le-ntro scrisoare, să nu le uit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu