Mi-am găsit cu greu locul bine ştiut în sala goală. Scaunul meu era la fel ca toate celelalte doar că tapiseria era mai roasă, ca şi cum m-aş fi zvârcolit mereu şi aş fi dat din coate în nopţile în care mai venisem pe acolo. M-am aşezat dupa o îndelungată ezitare, când sunetul surd a devenit stăruitor. M-am aşezat cuma veam să o mai fac de cine ştie câte ori de-atunci.
Ei erau acolo. Mă aşteptau tăcuţi, livizi, ca de-obicei. Într-o clipă am putut să le simt strânsoarea mâinilor reci. Un rând întreg de figurine de porţelan palid pe fundalul scaunelor de un roşu învechit de-acum. Rândul meu. Încercau să mă privească dar ochii le erau goi.
Doar ochii mei, ca doua flăcări verzi ardeau uman în mijlocul sălii, în mijlocul lor. Au înţeles subit că şi în seara asta suntem spectatori. Vroiau să joace. Degetele lungi mi se imprimau dureros pe încheieturi. Dezamăgirea se ghicea în negrul înfundat al orbitelor goale şi îmi strangeau mereu mâinile, aproape până la strivire. Ştiam că au să înceteze curând şi i-am lăsat să-mi vadă zâmbetul. Atunci au ştiut că va începe curând şi şi-au întors chipurile mate spre scenă.
Cortina roşie cu găuri în tipare sumbre, cu margini roase de nenumărate răsuflari şi brize aduse de rafale de aplauze ori de suspine umezite fremăta vag. Zâmbetul meu se încălzea treptat. Siluetele din jur păleau din ce în ce mai mult. Inima îmi batea năvalnic şi genele-mi stăteau arcuite în aşteptare. N-aveam să clipesc să nu ratez începutul.
Cortina veche se dădu la o parte lent, ridicând un nor gros de praf de pe scena întunecată. Mi-am amintit ce mult trecuse de când nu mai văzusem piesa aceea.
În mijlocul scenei, un actor gri. Cu haine gri şi chip gri şi ochi gri şi suflet gri. Gânduri străine. Rândul meu de siluete pale se golise. Dispăruseră ca şi cum nici nu ar fi fost vreodată. Rămăsese doar cea de pe rândul cel mai din spate. Deşi nu o vedeam ştiam că e. Îi simţeam privirea, arzându-mi ceafa, sfredelindu-mi gândurile, compunându-le după bunul plac. Era singura care mă speria, şi totuşi nu voiam să plece. Din nou un gând străin. I-am şoptit aproape imperceptibil că e sala mea şi că aş fi recunoscătoare dacă ar pleca. De tot.
S-a ridicat indiferentă, şi-a pus pardesiul jilav, împodobit de molii şi a plecat cu paşi ce răsunau asurzitor în liniştea abisală. Mai întâi îmi aminteau de tunete dar mai apoi s-au transformat în ticaituri ritmice de ceas de buzunar. Mi-am amintit să nu ţin timpul în loc.
Cu ochii aţintiţi la jocul de culori al scenei la care fusesem oarbă până adineauri, fascinată de luminile învolburate, am sorbit cu nesaţ nuanţele şi am dat drumul la timp...
De atunci, gheorghe apetroae sibiu
RăspundețiȘtergereEfebul, mai mult in transa, in pauzele alburne
ascultam cum susura arhetipal izvoarele anotimpurilor-
de povarnisul cautarilor rastignite, sangerand
prin fiecare raza - cantecele astrilor,
mai intaiin zambile, crini si trandafiri...
~~~
De atunci tot cobor pe lunci stele
si le pastoresc in portocaliul de sanziene,
cochetand cu certaretul Eol...
~~~
De atunci batjocoresc cugetul adanc al stancilor
prabusite-n paraul pe care l-am coborat deseori
in stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,
si le stropesc cu amintirile ploilor de aprilie...
~~~
De atunci ascult simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii de ne-nceput
in bemolii gravi ai cerului, pe care i-am ingropat
alturi de trilurile ciocarliei, impreuna cu primaverile,
de grindina verii i-am dezgropat
de sub albastrii trandafiri ramasi infloriti
in copilaria simbolurilor, asteptarile celor adormiti...
~~~
De atunci ma iubesc cu obiceiurile si aberatiile;
ma bucur de timpul cel beat, de mine, fara habar...
~~~
~~~
Ever since
The ephebe, who's rather mesmerized, while the sapwood'break...
I amlistening to the streams of the seasons purling archetypely -
because of the steep of crucified quests, bleeding
through every beam - to the songs of the stars,
then in magnolias, lilies and roses...
~~~
Ever since, the stars have kept falling down in the holms
and I've been growing them in the Midsummer sunset,
flirting with the quarrelsome Eol...
~~~
Ever since I have been to the deep meditation of the rocks,
that had fallen down in the rivulet I had often come down to
in the verses, with rhythms carved from themselves,
and I asperse them with the memories of the April rains...
~~~
Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus
with the melodies of the non-beginning overture
in the sky's solemn flats, which I had buried
together with the trills of the lark, together with the springs,
but the white, black, green and red butterflies, billed by
the hail in summer, I had exhumed
from under the blue roses that are still in blossom
in the childhood of the symbol, the expectations
of those who had gone before us...
~~~
Ever since, I have been loving myself with my habits, with my aberrations
and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...
cu stimă