La noapte-o să fie furtună.

Vântul o să-i râdă prin păr ca o fată nebună, și norii-or să se-adune deasupra cunună și ea o să cadă.
Stătea pe pervaz cu cana de ceai, sabie de tăiat prin ger. N-a terminat pentru c-avea pietre-n cealaltă mână, și-au tras-o în jos, ca o petală, ba nu, ca o frunză uscată de vie. De-ar fi fost verde ar fi văzut prin struguri ca prin vin, și-ar fi râs ea nebună prin vânt, nu vântul prin ea. De-ar fi aruncat pietrele la timp...