Poezie + matematica

Mi s-a părut interesant. A trebuit să îmbinăm poezia cu matematica... Și uite ce-a ieșit
P.S: Ce e cu bolt, e începutul de la care trebuia să pornim

Să tinzi spre infinit...

Tangenta ochiului meu înghite hăul divizat

-în mine și în tine-

Doar tu, pe axa irisului, înveți geometria sferelor albastre.

Iar eu, din centru, încerc să te trag aproape,

să fim concurenți, măcar...

Ți-am făcut loc în curba concavă, rubinie, a inimii mele,

mi-am sculptat marginea înadins, căci poate vom coincide.

Mi-ai ridicat iubirea la pătrat

și mi-ai cerut să fim congruenți în toate cazurile.

Vroiai prea mult.

Eu purtam doar un radical de ordinul amintirii

din simțămintele tale. Am fugit.

Și-ai fugit și tu.

Ne-auzi paraleli când îți vâjâie vântul pe lângă tâmple,

deși cândva ne visai în cerc.

Dar visele n-au compas, și cercurile le sunt imperfecte.

Cândva erai bijectiv, și eu eram soluția ta.

Când ne-am pierdut speranța,

ne-am pierdut unul de celălalt,

și privirile au uitat să fie asimptote.

Inima ta s-a făcut hexagonală printr-o translație nefirească

Și colțurile ei mă dor.

Și laturile ei mă țin departe.

Aș vrea să ne putem descompune în factori primi.

Atunci ar fi mai simplu.

Atunci nu vom mai fi periodici.

Atunci vei fi învățat pe de rost geometria sferelor albastre.

Atunci vei tinde spre infinit...