Basm

23:00 - Despodobit întârziat. La revedere, Crăciun !... da, da... știu că ar fi trebuit să fac asta acum muuult timp
23:20 - Un maldăr de cutii întortocheate cu jucarii de pluș și globuri (unele întregi, altele nu) zac pe podea - încercare nereușită de a depozita „Crăciun la cutie” pe dulap

Mda... si normal că trebuie să strâng. Ridic cutia de șah, de pe la mijlocul grămezii. Vârful nu părea un loc demn de la care să încep. 
Printre alte lucruri, de undeva de dedesupt, se rostogolește spre mine, ostentativ, un lucru curios și oarecum străin. Întind mâna și strâng în pumn o castană cam vestejită. Mă face să ma gândesc la vasele în care se ține cenușa celor incinerați. Brrr...  O strâng totuși mai tare, ca și cum asta m-ar ajuta să alung comparația bizară. Mi se pare că emană o căldură vagă...
Închid ochii, mi-e cam somn... ce ți-e și cu orele astea de dimineață. Castana îmi desenează povești pe interiorul pleoapele închise - un basm, cu Ileana Cosânzeana și Făt Frumos, în varianta modernă. Povești pe care nu le-am mai citit de-un veac, care au amorțit într-o carte veche, cu pagini pe punctul de a se sfărâma....

A fost odata, ca niciodată, că de n-ar fi fost - nu s-ar fi apucat de scris, a fost o Ileană Cosânzeană, și un Făt Frumos. Evident, ei s-au întâlnit, și s-au îndrăgostit, pe un fundal - nu romantic- ci plin de zăngănituri haotice de chitară. Înainte să se căsătorească, se întâlneau fără știrea regilor și reginelor - părinții lor , la răscrucea dintre tărâmul unde s-au întâlnit și locul în care își luau rămas bun în fiecare zi - stația de calești. Au făcut nuntă cu mare vervă, de și-au impresionat frații și surorile , care le-au urmat exemplul în scurt timp.
S-au mutat împreună, sufletește. Au trăit fericiți, chiar și după ce moartea a încercat să îi despartă de câteva ori. Au trecut prin bune, și prin rele. S-au luptat cu balauri, zmei și oameni spâni. Nu numai Făt-Frumos, ci și Ileana... că doar au trecut vremurile în care doar bărbații știau să mânuiască o spadă. Copii n-au avut (slavă Domnului...) căci erau zgârciți și nu vroiau să-și împartă dragostea decât între ei (și erau și foarte tineri - dar mă rog).
Cam în timpul ăsta, am fost culeasă eu...
Dupa ceva timp, au început războaiele. Din motive necunoscute, cei doi nu au luptat de aceeași parte, ci unul împotriva celuilalt. S-a încercat cu tratate de pace, dar dorința ambilor de a ieși învingător era prea mare. Încăpățânați - ce să-i faci. Bătălii sângeroase au urmat... Armate decimate, ținuturi întregi distruse, durere și pierdere pentru ambele părți.
S-a sfârșit neașteptat: el - dezertor ; ea - moartă pe câmpul de luptă ;
Bineînțeles, personajul adjutant - să zicem că era... un duh dintr-o lampă (nu-mi plac caii cu super-puteri), a adus Apa Vie, și a trezit-o pe fată. Războiul era sfârșit doar la suprafață. În sinea lor, mai luptau amândoi, fără să știe prea bine de ce.
Și lucrurile au luat o întorsătură (nu chiar atât de) neașteptată. Făt-Frumos cel rătăcitor s-a întors acasă și întâlnindu-se cu Ileana și-au propus să facă pe-a ignoranții („Război? Care război?! Unde?! Când?!”).
Mda doar că lucrurile nu au mers precum credeau ei... Și în scurt timp luptele au izbucnit din nou. Alți soldați picați la datorie, alte distrugeri - abea de mai rămăsese ceva din ei și din împărăția lor cândva măreață.
Sfârșitul - asemănător, dar cu schimb de roluri: ea - dezertoare ; el - mort pe câmpul de luptă ;
Duhul a adus din nou Apa Vie, dar mai puțină (e criză) și Făt-Frumos nu mai era același când s-a trezit.
Ileana Cosânzeana s-a sinucis și când a fost trezită era total schimbată.
Și totuși, au trăit fericiți (în varianta lor cea noua) până la adânci bătrâneți (fiecare în lumea lui) dacă n-or mai fi trăind și astăzi...


Deschid ochii, ciudată poveste... ciudată castană...
Ups... e trecut de miezul nopții, deja... mai bine m-aș grăbi cu strânsul lucrurilor care încă zac pe podea...