Bunico,

Ne crește-aroganță în vine

și tenișii roșii-i lăsăm sigilați

în cutii infantile.

„Copile!”

ne suna bizar și ne arde-n orgoliu

cum ardeam și noi turtele tale.

Nu știm să vedem

cum soarbe viața din noi jucării.

Ne pasă de noul „acum”.

„Cândva” îl aruncăm

în coșul pentru deșeuri nereciclabile.

Palpabile-ți mai sunt doar ție

gândurile vechi.

Când metronomul ne-o bate

în tâmple ca toaca,

atunci vom vorbi și noi ridat

exact ca și tine.

Și-n ochi vom picta capele sixtine

iar ei vor vedea doar beton.

Bunico,

adu-ne aminte

că mâine vom fi doar cuvinte

ca tine de vechi.